Trenul vietii
Celor ce sunt partea a trenului meu, le doresc CALATORIE PLACUTA!!!
Viata este ca o calatorie cu trenul: urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.Atunci knd ne nastem si ne urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri.Din pacate adevarul este altfel.Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragoste si fara atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.E drept k in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra.Acestia sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.Unele din aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta.Alti gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei.Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic...Unii urca si coboara si noi abia i-am observat.Ne mira faptul ca unii pasageri pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre.Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor.Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat.Nu face nimic, asa este calatoria: plina de vise, provocari, fantezii, sperante si despartiri...dar fara intoarcere.Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei...Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.Si noi vom sovai des si va exista cnv kre sa ne intelega.Misterul cel mai mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici knd vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici makr cel ce sta pe locul de langa noi.Cred k o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand o sa cobor definitiv din tren...Da, cred acest lucru.Despartirea de ktiva prieteni pe kre i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa.Va fi intristator sa-i las singuri pe cei dragi mie; dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia,ca am sa-i vad sosind cu bagajele pe care inca nu le-au avut atunci knd au urcat in tren.Ceea ce ma face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporitatea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala.Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei ce calatoresc mai departe.
THE END!!!
Bun venit pe blogul meu! Intrati, nu va rusinati si nu va descaltati!
