…sau de fapt noi suntem indiferenti la ce se intampla in jurul nostru?
Privesc si ma intristez…suntem spectatori ai propriei vieti…
Ne doare atat de mult cand cineva ne loveste si incercam sa primim mila, iar atunci cand atacam, nu ne punem niciodata in locul celui atacat.
Sunt fraze fara nici o legatura si totusi sunt situatii desprinse din realitate.
De multe ori, totul se desfasoara atat de repede in fata ochilor nostri incat, ne trezim ca am mai luat o decizie, sau ne blocam in rutina, ca am mai parcurs o etapa spre nemurire, sau ca ne grabim sa ne ingropam, nu realizam cand ajungem batrani si ca am uitat sa traim.
Sunt trist si ma confesez voua, celor care probabil nu ma cunoasteti, dar incercati sa va faceti o parere…despre baiatul kre are statusul de pe mess intotdeauna comic
De ce oare in viata ni se pun etichete, de ce si noi punem la randul nostru?
De ce nu ne place sa fim criticati, dar simtim cum creste adrenalina si se dezvolta imaginatia cand judecam pe altii, de parca am fi partasi la vietile lor. Sa fim complice la rautati, comentarii si sfidare. Ne place sa ne dam importanti si bagati in seama. Vrem ca maretele noastre fapte de vitejie sa fie luate in seama si puse la loc de cinste sau macar recunoscute.
Mi-as dori sa ma trezesc intr-o alta lume, in care totul are o alta culoare in afara de gri, alb sau negru.
Trec printr-o etapa foarte confuza a vietii mele si imi este greu sa iau o decizie.
Tocmai ce am citit zilele acestea, un mail anonim si parca printr-o coincidenta, (sunt convins ca si voua vi se mai intampla sa simtiti ca primiti mesaje subliminale, care va directioneaza) in indecizie mea, mi se comunica sa imi urmez sufletul si sa fac schimbari care ma determina sa pasesc inainte, spre cunoastere, autocunostere si provocare.
Nu stiu cum am ajuns aici, departe sau poate mai aproape decat imi imagiez, stiu doar ca atunci cand lumea ma vede, mi se pune o eticheta. Eu sunt, cutare, care face cutare chestie. De parca toti m-ar cunoaste. Nu mai cunoaste nimeni, noi nu ne cunoastem nici pe noi insine, oameni buni! Noi de multe ori luam o decizie si nici nu stim de ce am luat-o sau regretam lucruri pe care nu le constientizam pe moment.Si asta pentru ca nu judecam cu sufletul, ne pripim sa luam hotarari pentru altii sau impinsi de imprejurari.
Suntem complexati, frustrati, morocanosi, rai si pentru asta nu o sa fim multumiti niciodata nici macar de noi. Sutem condusi de atatia, incat uitam sa ne conducem singuri, uitam ca avem un liber arbitru, care da posibilitatea si creierasului nostru sa mai gandeasc. Evident, uitam ca avem de fiecare data si a doua optiune.
Va vorbesc in general, despre viata, nu incercati sa faceti analogi.
Oare sa fie de vina ceilalti, astrele, D-zeu, karma sau poate chiar noi?
Voi sunteti multumiti de voi, vreti sa schimbati ceva, regretati ceva, vorbiti vreodata cu voi insiva inainte de culcare, atunci cand va faceti rugaciunea?
V-ati gandit ca vorbiti prea mult cu ceilalti si ca uiati sa vorbiti cu voi? Eu m-am gandit si mi-am dat seama ca am cunoscut acum 20 de ani, un baiat Andi, el stie ce vrea, cunoaste drumul spre iesire, trebuie doar sa il ascult.
Din cauza asta am fost de multe ori nemultumit, nesigur sau nefericit,pentru ca nu l-am ascultat!
In toata “mizeria” morala, sociala si politica in care traim, un lucru este cert, sufletul, imi arata directie voi gasi iubire, fericirea si adevarul. Daca alti o sa considere ca am gresit, ca am luat-o intr-o directie gresita, ca am crezut in situatii si in oameni, nu o sa fiu dezamagita, cel putin decizia mi-a apartinut, nu dau vina pe nimeni si asta inseamna ca am mai invatat ceva in drumul prin “mizerie”, a fost un sut din care trebuia sa invat ceva. Stiu ca inainte sa vin aici, pe pamant, mi sa dat un traseu, am semnat un “contract”, sau mi-a fost scris ceva, depinde de mine daca aleg drumul stramb sau pe cel drept sa ajung acolo unde mi-am propus.
Bun venit pe blogul meu! Intrati, nu va rusinati si nu va descaltati!
